Batranetea: drumul spre moarte?

Number of View: 1113

Cand esti tanar crezi ca ai toata viata in fata. Si unii dintre noi chiar o au, altii insa nu merg mai departe de o limita, caci un accident, o boala necrutatoare, o crima, orice poate opri firul vietii.
Dar cand esti tanar visezi mult, speri mult, faci planuri, ai idealuri, ai vitalitate. Cu timpul toate  acestea se duc, batranetea vine, si odata cu ea apare un gand sumbru: urmatoarea statie Nefiinta.
Multi oameni pe parcursul vietii invata sa accepte moartea ca fiind ceva normal si natural, o etapa a vietii. Corpul uman se descompune si devina hrana pentru pamant. Multi accepta aceasta idee ca si cand ar fi 100% reala. Altii ar dori sa ocoleasca moartea sa traiasca cat mai mult, dar chiar si de ar fi asa, imbatranirea corpului si boala ar face viata un calvar, iar in final ar vedea in moarte izbavirea finala.
Din pacate singura scapare este la Dumnezeu, insa Dumnezeu nu prea se afla in planurile oamenilor. Cel Sfant ne cere sa traim o viata in armonie cu principiile Sale, ceea ce este un mare inconvenint pentru pamanteni. Placerea pacatului, desi se vede clar ca este un cancer, este mult mai importanta decat viata. Inrobiti placerilor lumii asteia, nedorind sa renunte la pacatele lor cum ar putea ei trai in Paradisul cel curat si fara pata? Nu. Cei mai multi oameni aleg moarte ca ultima destinatie decat sa plece genunchiul in Fata Celui Sfant si Drept.
O lume intreaga se indreapta spre nimicirea finala fara sa ii pese de Creatorul ei, fara sa ii pese de faptul ca ar fi putut trai vesnic, fara boala, fara suferinta, fara lacrimi. Dar si fara pacat. Caci pacatul a fost cel ce a adus ruina lumii noastre, pacatul a fost cel care a cauzat atata suferinta Dumnezeului nostru.
Putinii oameni care mai cred in bunatatea si rasplatirea Tatalui Ceresc, se zbat inca in pacate grele. Ei isi indreapta privirile spre cer si cauta iertare si sfintenie. Dar luptele lor de azi nu merita a fi puse laolalta cu fericirea din viitor. Caci pentru credinciosi batranetea este drumul spre fericire.

Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi. (Rom.8:18)


Leave a comment